OFICIAL Andone nu mai e antrenorul lui Dinamo:** ‘Îmi pare rău că nu am putut să fac performanță’

OFICIAL Andone nu mai e antrenorul lui Dinamo:** 'Îmi pare rău că nu am putut să fac performanță'
  • Publicat:
  • Actualizat:

De acum este clar: Ioan Andone nu va rămâne la Dinamo și din
sezonul 2011-2012. Tehnicianului i-a fost reziliat amiabil
contractul în urma unei întâlniri cu șefii grupării din Ștefan cel
Mare, în care și-a prezentat raportul pentru stagiunea 2010-2011.
Urmare a întrevederii, clubul din Ștefan cel Mare a postat un
comunicat pe site-ul oficial, în care se anunța oficial
despărțirea.

„Am convenit, pe cale amiabilă, cu domnul Ioan Andone
încetarea raporturilor contractuale. Rezultatele obținute în
sezonul competițional 2010-2011 au fost departe de așteptările
dinamoviștilor. Nu putem decât să apreciem prezentarea obiectivă a
situației echipei și atitudinea onestș față de club de care a dat
dovadă Ioan Andone. FC Dinamo îi mulțumește public domnului Andone
pentru activitatea sa la conducerea tehnică a echipei”
, a
spus președintele Nicolae Badea, completat de Ioan Andone:

„Îmi pare rău că nu am reușit să fac performanță! Mi-am
dorit enorm, ca orice dinamovist, să câștig cel puțin un trofeu
încă din primul an de contract. Din păcate nu am obținut ceea ce
ne-am propus la începutul sezonului trecut și am decis, de comun
acord cu conducerea clubului, rezilierea contractului. Le mulțumesc
suporterilor pentru atașamentul față de echipă, în special Peluzei
Cătălin Hîldan și sper din tot sufletul ca Dinamo să readucă un
trofeu în Ștefan cel Mare. La Dinamo m-am format ca jucător, ca
antrenor și voi rămâne în continuare un susținător al clubului meu
de suflet!”,
spune Andone într-un comunicat postat pe
site-ul oficial al clubului din „Ștefan cel
Mare”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×